UNSTPB - Biblioteca Centrului Universitar Pitești

Burghele, Theodor (1905-1977)

Nume Persoană: Burghele, Theodor (1905-1977 )
Limba: rum
Vezi Nume Persoană: Burghele, Th. (1905-1977 )
Notă Informativă: Medic chirurg şi urolog, membru titular şi preşedinte al Academiei Române.
Notă biografică şi de activitate: A urmat studii la Facultatea de Medicină din Iaşi (1922-1928), obţinând în anul 1929, la Iaşi, titlul ştiinţific de doctor în medicină şi chirurgie. A urmat apoi cursuri de specializare la Clinica de urologie din Viena (1930-1931). Şi-a început activitatea profesională ca asistent universitar la clinica chirurgicală şi urologică condusă de către prof. dr. Nicolae Hortolomei, al cărui elev a fost. În anul 1937, Burghele a devenit şef de lucrări, iar în 1940 conferenţiar la Catedra de Chirurgie de la Spitalul Colţea.
Notă biografică şi de activitate: În anul 1946 a fost numit în funcţia de profesor universitar la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi a preluat conducerea unităţii. Între anii 1957-1972 a fost rector al Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti. În anul 1969 a obţinut titlul de Om de ştiinţă emerit. A fost ales ca membru corespondent (1955) şi apoi membru titular (1963) al Academiei Române. De asemenea, între anii 1976-1977, a fost preşedinte al Academiei Române. Prof. dr. Theodor Burghele a deţinut funcţia de ministru al sănătăţii în guvernele din România (1972-1975).
Notă biografică şi de activitate: Opera : Vitaminele în chirurgie (1944); Rinichiul de şoc (1962); Urgenţele în urologie (1967); etc.
Sursa: Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii - Dicţionar, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 76
Resurse online: https://ro.wikipedia.org/wiki/Theodor_Burghele
Data și ora ultimei accesări: (citat: 20190424)
Țara sursă: RO: UPIT
Lucrări: 12 lucrari in 12 publicatii in 1 limbi
Tuberculoza uro-genitală de: Burghele, Theodor (1905-1977); Temeliescu, Ioan; Blaja, C. (Text tipărit)
Curs de urologie de: Burghele, Theodor (1905-1977); Institutul de Medicină şi Farmacie Bucureşti (Text tipărit)
Studiul terenului în chirurgie de: (Text tipărit) Altele [570]
Riscul uretero-vezical în chirurgia abdominală şi pelviană de: Burghele, Theodor (1905-1977); Simici, Pavel (Text tipărit)
Tulburările vezicale în traumatismele medulare de: Burghele, Theodor (1905-1977); Ichim, V. (Text tipărit)
Progrese recente în disciplinele chirurgicale de: Burghele, Theodor (1905-1977) (Text tipărit) Autor [070]
Patologie chirurgicală de: Burghele, Theodor (1905-1977) (Text tipărit) Autor [070]
Medicina nucleară în practica sportivă de: Drăgan, Ioan, medic sportiv; Pop, T. (Text tipărit) Autorul introducerii etc. [080]
Vă rugăm să schimbaţi parola