Biblioteca Universității din Pitești

Hulubei, Horia (1896-1972)

Nume Persoană: Hulubei, Horia (1896-1972 )
Limba: rum
Notă Informativă: Fizician, aviator, profesor, academician, om de ştiinţă (a obţinut primele spectre de raze X în gaze), realizatorul unuia dintre primele acceleratoare de protoni.
Notă biografică şi de activitate: Urmează cursurile elementare, liceale şi superioare la Iaşi, obţinând licenţa în ştiinţele fizico-chimice. În perioada 1916-1920, a fost mobilizat şi trimis pe front, luând parte la bătălia de la Mărăşeşti, având gradul de sublocotenent şi participând în calitate de pilot de vânătoare la operaţiunile de pe frontul de Vest. Pentru meritele sale militare, este decorat cu ordinul "Legiunii de Onoare".
Notă biografică şi de activitate: Ca bursier al statului francez, lucrează în laboratorul de chimie fizică al profesorului Jean Baptiste Perrin. A fost profesor la Universitatea din Iaşi şi apoi, începâd cu anul 1940, profesor la Universitatea din Bucureşti. A fost membru al Academiei Române, al Academiei Franceze de Ştiinţe, al Academiilor de Ştiinţe din Lisabona şi New York şi al Institutului Unificat de Cercetări Nucleare de la Dubna (URSS). În perioada 1941-1944, profesorul Horia Hulubei a deţinut funcţia de rector al Universităţii din Bucureşti.
Sursa: Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Asociaţia Generală a Inginerilor din România. Inventatori români, Buc., ed. OSIM, ed. AGIR, 1999, p. 91-93
Țara sursă: RO: UPIT
Resurse online: https://ro.wikipedia.org/wiki/Horia_Hulubei
Data și ora ultimei accesări: 20183107
Lucrări: 6 lucrari in 6 publicatii in 2 limbi
Opere alese de: Joliot-Curie, Frédéric (Text tipărit) Autorul introducerii etc. [080]
Revue Roumaine de Physique de: (Text tipărit) Editor [340]
Studii şi Cercetări de Fizică de: Academia Republicii Populare Române (Text tipărit) Selectator/Antologator/Redactor [220]

Vă rugăm să schimbaţi parola