Biblioteca Universității din Pitești

Rujan, Adriana (1944-2018)

Nume Persoană: Rujan, Adriana (1944-2018 )
Limba: rum
Vezi și Nume Persoană: Băjan, Adriana (1944-2018 )
Notă Informativă: A fost profesor universitar, om de mare cultură, ce a contribuit la promovarea folclorului și tradițiilor argeșene.
Notă biografică şi de activitate: S-a născut în comuna Valea Mare Pravăț, județul Argeș (1 aprilie 1944).
Notă biografică şi de activitate: A studiat școala primară și elementară în comuna natală (1950-1958), apoi Școala Pedagogică din Câmpulung (1958-1963), Facultatea de Filologie (Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași, 1964-1969), studii doctorale (Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj).
Notă biografică şi de activitate: După examenul de absolvire a liceului a fost repartizată ca învățătoare în satul Radomirești, județul Olt (1963-1964); după primul an de facultate a predat timp de doi ani ca profesor de limba română la Școala Generală din comuna Berevoiești, județul Argeș, susținând examenul de definitivat în învățământ.
Notă biografică şi de activitate: Rezultatele foarte bune obținute la examenul de diplomă îi permit repartizarea în învățământul superior la Institutul Pedagogic de 3 ani din Pitești.
Notă biografică şi de activitate: În anii IV și V de facultate a beneficiat, împreună cu alți colegi "de nota 10", de o bursă specială, bursă ce i-a permis să aibă o studenție frumoasă, fără griji materiale, plină de mari satisfacții profesionale.
Notă biografică şi de activitate: Timp de peste 40 de ani (1969-2010), a fost asistent stagiar, asistent titular, lector, conferențiar, profesor, șef al Catedrei de Limba și Literatura Română - Facultatea de Filologie din Pitești, formând multe generații de profesori de limba și literatura română, dar și iubitori ai folclorului românesc.
Notă biografică şi de activitate: A coordonat activități de valorificare a folclorului local și național, prin culegeri și prin elaborarea unor studii de referință; a condus activitatea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Argeș, având o contribuție decisivă la realizarea "Caietelor folclorice - Argeș"; activitate științifică și didactică în cadrul Asociației folcloriștilor argeșeni "C. Rădulescu-Codin".
Notă biografică şi de activitate: Pentru contribuția bine meritată a doamnei profesor la dezvoltarea învățământului superior argeșean, Universitatea din Pitești a înființat Cercul de Etnografie și Folclor "Adriana Rujan".
Notă biografică şi de activitate: Opera: Folclor poetic din Argeș (1979), Ghicitoarea în folclorul românesc (1998), Colinde și obiceiuri de iarnă din Argeș-Muscel (1998) etc.
Sursa: *** - Caiete folclorice - Argeș, Nr. XXII/2019. p. 5-12
Resurse online: http://www.evenimentulmuscelean.ro/index.php/actualitate/26262-musceleanca-adriana-rujan-fosta-profesoara-a-universitatii-din-pitesti-a-plecat-la-cele-vesnice
Data și ora ultimei accesări: (citat: 20210211)
Țara sursă: RO: UPIT
Lucrări: 23 lucrari in 20 publicatii in 2 limbi
Limba română - Sinopsis de: Moise, Ion, filolog (1928-2007) (Text tipărit) Altele [570]
Aref - liturghia profană a colindului de: Rujan, Adriana (1944-2018) (Text tipărit)
Despre eroul de roman (Camil Petrescu și George Călinescu) de: Rujan, Adriana (1944-2018) (Text tipărit)
O categorie estetică a oralității folclorice: obscenitatea de: Rujan, Adriana (1944-2018) (Text tipărit)
Folclor poetic din Argeş : Descântece de: Rujan, Adriana (1944-2018) (Text tipărit) Autor [070]
Accentul în perspectivă sintactică de: Rujan, Adriana (1944-2018) (Text tipărit)
Genul neutru în limba română de: Găitănaru, Mihaela (Text tipărit) Altele [570]
Dincoace de sacru, dincolo de profan : [recenzie] de: Rujan, Adriana (1944-2018) (Text tipărit)
Vă rugăm să schimbaţi parola